• Keep calm... și treci pe la Tartelicious :D

    Sunt oameni pentru care mâncarea e centrul universului. Gurmanzi, foodies sau oricum le-o mai zice lor... Eu nu mi-s printre ei. Am însă și eu micile mele plăceri vinovate. Deserturile. Alea de fițe. Că vorba aia, orice om îi place să mănânce o prăjitură bună, nu-i așa? Și nu știu să fie pe undeva prin București tarte mai bune ca-n Brezoianu, la numărul 35. Ca la Tartelicious adică :D

    Da, trec pe acolo cam o dată pe săptămână. Și nu doar pentru că mă tot învârt eu cu treabă pe la Universitate și e în drum. Trec pe acolo pentru tarte și alte minunății dulci proaspăt scoase din cuptor. Și pentru că-mi place locul. Micuț. Dar cu mult suflet. Cochet. Retras. Și totuși foarte la îndemână. Simplu. Funcțional. Primitor. Aromat, la propriu. Fiindcă mereu miroase delicios acolo ;) Tartelicious e unul dintre primele locuri dulci pe care le-am descoperit când m-am mutat în București. Auzisem multe despre tărtărie. Iar într-o după amiază, pe când plecasem ca de obicei cu vreo trei ore mai devreme la teatru, mi-am făcut drum pe acolo. Mi-am luat o tartă cu nuci și cafea, pe care am mâncat-o pe bancă în Cișmigiu, înainte de Nebun din dragoste. Și de atunci n-a mai scăpat Cătă de mine...

    Și nu găsiți numai tarte la Tartelicious. Găsiți probabil cel mai bun carrot cake din galaxie. Pe onoarea mea de om care până să le treacă pragul fetelor ăstora (n.r. Cătă, pe care am menționat-o mai devreme și Rodi, pe care n-am reușit nici până azi să o cunosc decât din pozele de pe Facebook, dar a cărei energie se simte de cum intri în tărtărie) nici nu voia să audă de vreo prăjitură cu morcovi. Și cheesecake cum altul nu-i. Și quiche-uri cu de toate. Și o pavlova super mega mișto. Și brownie. Un brownie memorabil :) Iar în prag de sărbători găsiți ceva și mai și. Babka. Un soi de cozonac evreiesc, mai bun decât orice cozonac ați gustat vreodată. Da, mai bun chiar și decât ăla de la bunica de acasă!

    Morala pălăvregelii mele de până acum? Treceți și voi pe la Tartelicious. O să vă placă. Și deserturile, și locul și oamenii pe care o să-i întâlniți acolo. O să "mirosiți" de la o poștă ce vibe fain are tărtăria asta. Fiindcă e mai întâi un proiect născut din pasiune, și mai apoi un business. Și asta se simte...

     

     

     


  • Marți, 13. Prima zi de "Lucruri mici"...

    E marți și e 13. Și nici în ruptul capului n-aș fi acceptat ca blog-ul ăsta să se nască în altă zi... Nu, nu sunt superstițioasă. Am fixurile mele. Asta da. Și cred într-o groază de lucruri. Cum ar fi în zâne, dragoni și vampiri. Dar nu cred în fazele cu scări, pisici negre și ceasuri rele... Și am eu motivele mele pentru care mi-am dorit ca prima postare de pe lucrurimici.net să fie azi :)
     
    Nu e ca și cum țineam morțiș să mai am un blog, la cât de greu mă organizez eu să scriu pe cel dintâi... Doar că m-am trezit într-un moment din viața mea în care simt nevoia să cultiv un pic optimism realist. Și m-am gândit să fac asta în gura mare. Aici, pe blog-ul ăsta al cărui simbol mi s-a năzărit să fie o gărgăriță și ale cărui file îmi doresc să se transforme încet, încetișor într-un fel de ghid al nimicurilor importante. Nu, nu o să fie cu citate motivaționale. Nu știu alții cum sunt, dar eu le cam urăsc... Nu o să fie cu introduceri lungi și cuvinte mari. O să fie simplu și o să fie, uneori, stângaci. Dar o să sincer și direct...  
     
    Lucruri mici o să fie despre oamenii care - fără să știe ori fără să vrea - schimbă vieți. Despre locuri. Despre experiențe. Despre îmbrățișări. Despre aparentele banalități care dau sens vieții. Despre prăjituri, cafele, pantofi, filme, idei, dorințe ori chiar greșeli. Despre iubire. Despre prietenie. Despre iertare. Despre lecții învățate când nici nu te aștepți. Despre a face rai din ce ai și a trăi fiecare zi ca și cum ar fi ultima... Despre oameni. Dar cred că am mai zis asta o dată, nu?
     
    Long story short, e marti și e 13. E aproape lună plină. Și sunt atâtea lucruri mici pe lume care așteaptă să fie (re)descoperite. Atâtea nimicuri importante de care să ne bucurăm. Atâtea visuri care se cer împlinite. Atâtea zâmbete care se cere tot cu zâmbet răsplătite. Atâtea iubiri care așteaptă să fie trăite... Bun venit pe blog! 
        
     
     


Cart

This website is created and hosted by Website.com's Site Builder.